Uneori, dintre ziduri severe,
jefui, prin poarta de fier, printre gratii,
o zdreanță de stradă, sau câte-o muiere
cu gura mai roşie decât a muşcatii.
Te-ascund în pumn de azi dimineață
şi pe furiş te mângâi adânc,
noaptea-aşteptând ca să-ți beau, să-ți mănânc
carnea de văzduh, pădureață.
În fiece noapte, din spatii lichide,
la uşa celulei opreşte, gemând, o cotiugă.
Din ea se dă jos o umbră cu glugă:
- Sunt Amintirea, deschide...
Ieşim îmbrânciţi la corvoadă afară,
dar brânciurile, azi, sunt mai moi.
În aer suspină ceva ce te-nfioară,
parc-ar foşni un seraf peste noi.
Sub mine e o plită urzicătoare.
Nesomnul atârnă-n tavan, de cârlige.
Păianjene, `mi sfărăi pe-obraz ca o vâlvoare,
ploşniţă, muşcătura ta frige.
Chiţorane, chiţorane,
noi, din smârcul ăsta crunt,
ştim că viaţa uragan e
şi că îngeri nu mai sunt.
Se umflă ca marea neguri saline,
mângâi pe coapse goluri rotunde.
Strig, - strigătul Mă caută numai pe Mine,
pipăi, - numai tristul Meu sânge răspunde.
Vâră-mi junghiul tău, tristețe,
crește-mi, jale, ca o bubă...
Patru gardieni în dubă
m-au tot dus pe căi răzlețe.
La 6, sună-n poarta-ntâia
trezirea pentru vizuine.
Ies hoţii galbeni ca lămâia,
să-şi spele faţa prin latrine.
