Veacuri, lungit, ţeapăn pe spate,
rumeg vedenia ta, Libertate.
Sălbatic, îţi ling flacăra, aurul,
ca sarea în bulgăre, taurul...

Zănatic ţi-e, Libertate, strigoiul,
când joacă pe spinii mei tontoroiul.
E-un joc îndrăcit de căluşari şi de iele,
pe dumicatele mele,
pe somnul meu de vitriol,
pe arşiţa cu care mă scol.

M-acopăr cu pătura, cu rogojina...
Îmi arzi întunericul, îmi frigi lumina.

Când stai în mine, amară şi groasă,
ca drojdia de cafea în ceaşcă rămasă,
când mi te pipăi, prin febrele mele,
subţire în glezne, dulce la piele.

Ah, cu ce foame fecundă-aş pătrunde
între coapsele tale rotunde...
Cum ţi-aş intra în amiezele-ți vaste,
ca un cuţit între coaste!

În visteria ta zăvorâtă
vreau să răzbat, cu dinamită.
Hămesit după tine, de zile, de ani,
te-aş sparge ca pe-o casă de bani.
Cu gură de lup, cu şperacle, cu chei, cu unelte,
te-aş jefui de fulgere zvelte!

Cumplit te mai vor, Libertate,
poftele mele-aţâţaţe!...
Din talerul tău plin cu smaragde fierbinţi,
aş îmbuca, mârâind printre dinţi,
ca o lupoaică turbată
sfâşiind un hoit de mânzată...

Şi, totuşi, ce teamă zbârlită şi stranie
de tine mă prinde, sfântă pierzanie!
Mi-e teamă de toate exploziile tale,
mi-e frică de grindina bucuriilor goale.
Mi-e frică de puhoaiele lor revărsate,
de trăsnetele tale, o, Libertate!...

Atât de crunt te râvnesc, că mi-e groază
să nu mă strivească enorma-ţi amiază.
Mi-e frică de teribilu-ţi soare
să nu mă omoare,
să nu mă îngroape de viu, sub mormane
spăimântătoarele lui uragane...

Strâng pleoapele... Liber, afară,
cu nările-n vânt ca o fiară.
Liber, ca o sălbăticiune,
în păduri, în oraşe, în uriaşa-ţi minune,
liber, sub lavele tale toride...
Libertate, văzduhul tău m-ar ucidel

Nu, n-am să pot îndura, Libertate,
năprasnica ta voluptate.
Domnilor paznici, opriţi-mă-aici,
în celula mea cu urzici,
în somnul meu cu vitriol,
în mlaştina mea, în nămol.
Trageţi zăvorul puternic, încuiaţi lacătul bine...
Libertate, mi-e frică de tine.