Te-ascund în pumn de azi dimineață
şi pe furiş te mângâi adânc,
noaptea-aşteptând ca să-ți beau, să-ți mănânc
carnea de văzduh, pădureață.

Şi-acuma, când celula mi-i beată
de umbre şi lună, ca o livadă,
în mâna în friguri tu tremuri toată,
sălbatecă, tânără pradă.

Haină țigară, cerească țigară,
lung, tâlhăreşte-ți dezmierd
pielea subțire de domnişoară
şi jocul zvelt ca de cerb...

Înfulec pierzania-ți brună,
cu foame zbârlită de lup
şi-o căldare amară de lună,
fierbinte, îmi spumegă-n trup.

Tutun, negru, negru ca părul muierii
vărsat în culcuş, pătimaş, -
trezite-n piept, toate lăutele fierii
le zvârcoleşti subt arcuş ucigaş.

Ptiu, ce osândă, ce porcărie!...
Cum năvăleşte inima asta
cu tot trecutul, cu toată năpasta,
cu veninoasa ei vijelie!...

Nu, nu vreau asta, țigară...
Eu vreau uitarea să mă îngroape,
vreau pâclă groasă, vreau piatră de moară,
pe adormite, vechi ape...

Nu vreau să se urce din mine azur,
nici calde furtuni, nici geamăt de orgă...
Mă-mpuți cu-amintiri, spurcată mahorcă,
şi scuip şi te muşc şi înjur...