Vă privesc prinse zdravăn de glezne cu nituri,
fac un pas, vă aud zornăind fierăria.
Crâncen mă simt priponit de granituri,
aşa m-a legat de ea veşnicia.

Mă culc, mă ridic, sun din carne, din oase,
pâinea mea sună, apa mea sună, somnul meu sună.
Parcă întreg sunt făcut din fier şi furtună,
pe nicovală şi subt baroase...

Ca lupii mă rupeţi, ca iadul mă frigeţi,
în ţipătul vostru Satana mă strigă...
În rărunchi, în plămâni, cătuşa mi-o-nfigeţi,
până şi-n inimă am o verigă...

Lanţuri, vă pipăi cu ură zangătul groaznic,
m-ascund, mă îngrop, nu scap de teribilul sunet...
Şi totuşi, v-am mai purtat, altădată, fierul năprasnic,
sunetul vostru în trup mi-a rămas ca un tunet.

Lanţuri, lanţuri, îmi amintesc de voi foarte bine:
departe, departe, în plumbul topit al amiezii,
tot voi m-aţi legat de grozave ardezii,
vulturi de foc să rupă aşchii din mine...