M-au scos din celulă-ntr-o duminică, tată...
Oftând veniseşi la vorbitor.
Temniţa strâmbă juca în jurul meu, beată,
şi-n piept ningea cu fulgi de cocor.
Vă privesc prinse zdravăn de glezne cu nituri,
fac un pas, vă aud zornăind fierăria.
Crâncen mă simt priponit de granituri,
aşa m-a legat de ea veşnicia.
Haine de temniță, roşii, cu vine ca smoala pe ele...
Mi s-au făcut carne pe oase, mi s-au făcut piele.
Din teaca lor vie nu pot să mă smulg şi să fug,
fiece muşchi are-un lacăt, fiece os un belciug...
Veacuri, lungit, ţeapăn pe spate,
rumeg vedenia ta, Libertate.
Sălbatic, îţi ling flacăra, aurul,
ca sarea în bulgăre, taurul...
Toamnei, în temniţă, nu-i vedem lămpile-aprinse.
Adulmecăm doar mirosul ei bun ca aburul ciorbii,
şi-o pipăim pe-ntuneric, ca orbii,
printre zăbrele, cu mâinile-ntinse...
Când voi muri în temniţa asta spurcată,
strivit de strigoii celulei şi de milenii,
or singur punându-mi o sfoară de beregată,
în moartea mea nu vor fi duioşii, nici sfinţenii.
Sărac sunt, Doamne, sărac...
Sărac în celulă, sărac întru toate.
Sărac sunt, Doamne, sărac,
şi bucuriile Tale-s bogate.
Curge, curge, din nesecate cişmele,
Frigul, Frigul, teribilul Frig.
Printre zăbrele dârdâie ziua de ţipirig,
drevele clănţănesc din măsele.
În aprigele mele belciuge,
piatra mă-nfulecă, fierul mă suge.
În bezne m-afund, zi de zi, şi-n urât,
întâi pân` la glezne, apoi pân` la gât.
Inimă, - viaţa plesneşte afară,
auzi-o, din toate păstăile ei...
Aici gem zăvoare şi zornăie chei,
oftează la uşi drugii grei,
şi lacătul rage-njunghiat ca o fiară.
