Chiar dac-ar fi să-ndur, din greu,
dureri și lacrimi și suspine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
Să nu pot să mă las de Tine.
Am îngropat un înger drag
– pe cel mai drag vieţii mele...
Pe albul sufletului steag
o mare cruce neagră trag
şi-o-ngrop în lacrimile grele...
Te-am așteptat cu-ndurerare
atâta timp să-ntorci căit
spălând cu lacrimi de-mpăcare
păcatul ce te-a despărțit.
Cum ne-ai putut minți cântând
cântarea dragostei curate
și cum ne-ai înșelat părând
că ești un prieten bun și-un frate?
Mă leg cu legământ cumplit
să nu mai fac cum am făcut
să nu mai tac ce-i de vorbit
să nu vorbesc ce-i de tăcut.
N-ai să ne-nvingi cu toată lupta
curajului de ură-aprins
- dar cu un duh de frate sincer
o, ce ușor ne-ai fi învins!
Astăzi, lângă mine a căzut o frunză,
cine știe, oare, pe-unde-a străbătut,
de-a putut prin ziduri, biata, să pătrunză
pân-aici la mine, în mormântul mut!
Șiroaie neoprite de lacrimi, mai fierbinți,
mai grele și amare vărsăm ca niciodată,
căci lespezi de durere și munți de suferinți
zdrobesc al nostru suflet bucată cu bucată.
Și totuși, Doamne, noi n-avem
alt Dumnezeu decât pe Tine
Spre cine altul să cădem
acum când ardem în suspine
Greșit-am, Doamne, toți și fiecare,
Cuvântul Tău nici unii n-am ținut,
ne-ai dat în grijă Sfânta Ta Lucrare,
noi, lucrul Tău, nevrednic am făcut.
