Chiar dac-ar fi să-ndur, din greu,
dureri și lacrimi și suspine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
Să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să fiu răpit
și-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis și chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac și gol de-aș rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav, uitat la uși străine,
lovit și alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
bătuți și duși de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei,
Să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să știu că mor,
departe dus în zări străine...
tânjind de-al casei mele dor,
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline,
pân-la sfârșit, să spun deschis
că nu pot să mă las de Tine.

Iar pentru toate acestea, sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine,
e ca să văd atunci, Iisus,
că nici Tu nu Te lași de mine.