O, îngeri prea iubiți ai serii,
ai visului și-ai amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitații fii ai pătimirii!

Aduceți noaptea liniștită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniștită legănare.

Întindeți ceața care-așterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcnește încă.

Închideți geana ostenită
ce timpul nesfârșit îl rumpe
și-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.

Aduceți visul care-i scapă
de temnițe și de zăvoare
și duce dorul de-l adapă
la mult doritele izvoare.

Dați sufletelor revederea
ființelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea
să-și ducă crucea resemnate.

Să-și crească-n taina rugăciunei
și mai arpinsă-n astă seară
adânca-ncredințare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară

și-a revederii mult dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor și-a lor înviere...