Poezii cu tema: Dezamagirea

6 rezultate | vezi toate subiectele »

Naufragiu

Cu sufletul stâlcit, cu arca spartă,
Nu mai aștept s-ajung nici un liman;
Plutesc bătut de vânturi și de soartă
Pe marea asta neagră de catran.

N-ai să ne-nvingi!

N-ai să ne-nvingi cu toată lupta
curajului de ură-aprins
- dar cu un duh de frate sincer
o, ce ușor ne-ai fi învins!

Mă leg cu legământ cumplit

Mă leg cu legământ cumplit
să nu mai fac cum am făcut
să nu mai tac ce-i de vorbit
să nu vorbesc ce-i de tăcut.

Cum ne-ai putut minți?

Cum ne-ai putut minți cântând
cântarea dragostei curate
și cum ne-ai înșelat părând
că ești un prieten bun și-un frate?

Te-am așteptat

Te-am așteptat cu-ndurerare
atâta timp să-ntorci căit
spălând cu lacrimi de-mpăcare
păcatul ce te-a despărțit.

Am îngropat un înger drag

Am îngropat un înger drag
– pe cel mai drag vieţii mele...
Pe albul sufletului steag
o mare cruce neagră trag
şi-o-ngrop în lacrimile grele...