Poezii cu tema: Deznădejdea

15 rezultate | vezi toate subiectele »

Mâhniri de celulă

Ce tristă se frânge-n inima mea
Speranța ce ieri surâdea ca o floare!
Se lasă pe suflet o negură grea
Şi visul plăpând se destramă şi moare 

O, sole mio...

O! Soarele, soarele meu asfințit,
Strălucirea ta am pierdut-o de mult,
O noapte imensă m-a învăluit,
Liniștea grea o simt și o ascult.

Plângerea lui Iuda

O, Domnul meu! Priveşte cum în barbă
Făcutu-şi-au culcuş atâţia şerpi
Şi ochii mei, cei de lumină sterpi,
Cum urmele-Ţi le caută prin iarbă

Golgotă

Din ape, din pământ şi din păduri,
Ies nopţile rânjind să ne sugrume,
Ca nişte-apocaliptice făpturi
Cutreierând flămânde peste lume.

Plânge Strâmbă-Lemne

Plânge Strâmbă-Lemne
lâng-un chiparos.
I-a murit pesemne
prieten credincios.

Prietenilor

Vă amintiţi de seara-aceia tristă
când ne-am strâns toți la margini de pădure?
Ne-a fost voinţa, muchie de secure
şi viața, fluturare de batistă!

Vers de toamnă

De-acum nu va mai fi nimic!
Doar plânsul streşinii stricate,
când la firidă îmi va bate
cu degete de mucenic.

Lanţuri şi clopote

În celule zăcem ca-ntr-o grea carapace,
Dar în noi infinitul o fereastră deschide;
Zbuciumări ne-au durut, dar o limpede pace
Ne răsfiră în suflet aurore splendide.

Biblioteca în alfabetul Morse

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,
Cu sumbre celule, firide de gheaţă,
Cetatea tăcerii în care zăcem
Departe de lume, departe de viaţă!

În fiece noapte

În fiece noapte, din spatii lichide,
la uşa celulei opreşte, gemând, o cotiugă.
Din ea se dă jos o umbră cu glugă:
- Sunt Amintirea, deschide...

Șiroaie neoprite de lacrimi

Șiroaie neoprite de lacrimi, mai fierbinți,
mai grele și amare vărsăm ca niciodată,
căci lespezi de durere și munți de suferinți
zdrobesc al nostru suflet bucată cu bucată.

Mormântul meu

Mormântul meu cu ziduri negre,
cu patru schelete de fier,
cu șapte gratii ruginite
și-un strop îndepărtat de cer...

Strig de-o zi

Strig de-o zi şi noapte-ntruna –
rugăciunea-i fără glas,
duhul-i fără liniştire,
gându-i fără de popas!

Naufragiu

Cu sufletul stâlcit, cu arca spartă,
Nu mai aștept s-ajung nici un liman;
Plutesc bătut de vânturi și de soartă
Pe marea asta neagră de catran.

Inscripţie pe o vizetă la Noua Culme

Ne viscolesc tristețile în sânge…
Un înger alb la căpătâi ne plânge
Şi ca un lujer subțirel se frânge.