Erai și tu drumeţ sprinţar,
Pe când domnea în ţară Cuza.
Dar soarta te-a lăsat, ursuza,
Să zaci uitat, bătrâne car.

Din patru roate, doar la trei
Le mai păstrezi obeada ruptă.
lar leucile din lemn de tei
Au putrezit, cu vremea-n luptă.

De la arat pân-la arman
Tu muncilor ştiai tipicul,
Şi zi de zi, şi an de an,
Ai mers alături de bunicul.

La praznice, la munci, la târg,
I-ai fost bunicului tovarăş.
Când l-auzeai, săreai de sârg,
Cum bucuros ai face iarăş.

Cu flori în leuci te-ai dus la nunți
Care ţineau o săptămână,
Dar mirii-au fost apoi cărunți,
lar azi or fi de mult ţărână.

Acele vremi pe veci s-au dus,
Şi tu, şi el v-ați trăit traiul,
Şi nu se-ntoarnă ce-a apus,
Căci viața-şi primeneşte-alaiul.

Car frânt, cu osia de lemn,
Povestea ta atât ne spune:
Ce naşte sub al morții semn
Un vis e şi-o deşertăciune.