Acolo pe unde acuma
Salcâmul îşi scutură floarea
Și Borcea-și învolbură spuma,
Voi să mă nasc ursitoarea.
Când merg pe căi apuse, cu gândul, văd în zare
Un cer întors și verde pe care nu-i o stea…
E şesul drag, imensa întindere pe care
Stă risipită toată copilăria mea.
De câte ori pe cuget tăceri de lut m-apasă,
Cu cheie fermecată deschid secretul scrin.
Mă văd un copilandru, sunt iar la noi acasă
Şi simt sărutul mamei, cu zâmbetu-i senin.
Argat îmbătrânit în bătătura
Părinților ce mult te-au prețuit,
Tu n-ai ştiut în viața ta ce-i ura,
Sfânt nesanctificat, moşneag iubit.
Erai și tu drumeţ sprinţar,
Pe când domnea în ţară Cuza.
Dar soarta te-a lăsat, ursuza,
Să zaci uitat, bătrâne car.
Privește prin fereastra amintirii,
O suflete al meu strivit de gânduri,
Nu te-nspăimânte cele patru scânduri
Care vor pune capăt nălucirii.
Bisericuță veche din margine de sat,
A zilelor din cronici sfinţită mărturie
Și arcă de nădejde spre vremuri ce-au să vie,
Bisericuță strâmbă din satul depărtat,
Odihnă nu mai aflu de la un timp încoace,
Căci s-a zbicit pământul şi-i numai bun de plug.
Rămâie-acasă țâncii-n ogradă să se joace,
Eu vreau să-mi văd plăvanii cum se-opintesc în jug.
Din cerul ca de sticlă, un soare-n relief
Inundă cu lumină din zare până-n zare.
Ici-colo, risipite, plutesc la întâmplare
Şuvițe moi de lână și fluturi de sidef.
Gândind la tine, și acum se-mbată
Îndepărtata mea copilărie,
O, floare de salcâm, imaculată,
Neprețuit simbol de modestie!
