Ţara mea de dincolo de ţară
cu privirea umedă de jind,
te-am purtat în mine pribegind,
ca pe-o flacără ce arde pe comoară.

Încă din pruncia mea de aur
m-am ştiut cu tine cununat,
dar te-a vrut al ei, și te-a furat
nesătula poftă de balaur.

De-am strigat apoi că eşti a noastră
tânără, întreagă şi pe veci,
m-au închis între pereţii reci
şi mi-au pus zăbrele la fereastră.

Azvârlit în temniţa duşmană
gem ades, însângerat de fier,
şi-atunci pun câte-un crâmpei de cer
din seninul tău - bandaj pe rană.

Foamea când îmi cască noi abise,
vine câte-un pui de cozonac
ce-a crescut, ca mine, pe Bugeac,
trupul să mi-l sature prin vise.

Ţara mea de dincolo de ape,
dacă şovăi în credinţa mea,
simt cum îmi trimiţi, vânjoşi, să-mi stea,
toţi stejarii din Orhei pe-aproape.

Când îmi dau târcoale bezne grele,
lilieci când se izbesc de grinzi,
numai tu prin noapte îmi aprinzi
policandrul Nistrului cu stele.

Zgribulit în hainele vărgate
astăzi vântul iernii îl ascult.
Hora noastră a murit de mult,
frigul muşcă tălpile-ngheţate.

Dar pândesc la drum o primăvară
să întindem iar din prag în prag,
hora mare sub acelaşi steag -
ţara mea de dincolo de ţară.