Iată-ne de-acum şi-n lanţuri!
Până când va să ne ţie?
Mi-au făcut la glezne şanţuri,
brazde trase-n carne vie.
Zi de zi, oricât de-alene,
mi-au tăiat ciorapi, izmene.

Uite-aice, uite-aice:
Au belciuge două crice.
Unii spun că sunt custuri
meşterite dinadins
să ne facă tăieturi.

Uite sângele prelins!

Parcă e un vârf de aţă
care-a-mprumutat roşeaţă,
dar, când briciul cu bot gros
va pătrunde pân’ la os,
bănuieşti ce o să facă…
Rana-ncepe-va să coacă,
iar apoi, şi mai apoi
va ţâşni din ea puroi.

Vine şi-o necunoscută:
Sângele, şi-aşa un calp,
otrăvit ca de cucută
deveni-va sânge alb.

Dar cu ce să-nfăş custura,
Dinţii să-i astup şi gura
Cu ştirbitele-i măsele?
„Foloseşte-te de-obiele,
Mergi desculţ, mergi desculţ!
Ştiu că sfatul meu te doare,
Însă-aşa făcură mulţi”.

Şi-apoi, noi stăm bine, frate,
n-avem mâinile-nţărcate,
însă cel de lângă uşe
e şi-n lanţuri, şi-n cătuşe.