Când fiece umbra părea că un om e
și fiece om părea că-i o umbră,
pornirăm spre ziuă fantome, fantome,
în timp ce șiragul de tancuri,
Acum un vis, acum un zbucium
simții în inima un bucium.
Tic-tac!
și mă trezisem în alt veac.
Iată-te iar la fereastră,
galbenă floare măiastră.
Marmora de pe Pentele
sau un ton din vechiul fluier fermecat al lui Marsias,
Leru-i Doamne, Leru-i Ler,
drumuie o stea pe cer.
Numai boii și asinii
înțeleg sensul luminii.
O ciment,
din născare inclement,
un hapsân și un ursuz,
nu mă mai mușca de-auz,
Domnule Comandant,
mai îmblânziţi-ne veacul restriştii,
daţi-ne drept la scrisori
aşa cum aveau comuniştii
Patru grupe merg în rând.
Deţinuţii câte zece.
Într-un om dospeşte-un gând
după ce-nflorise rece.
Brigaderiu-i împărat,
lui nimic nu îi scapă.
La o margine de sat
fierbe varul într-o groapă.
Cine este acel mort
lângă sârmele ghimpate?
După umbră, după port
pare împuşcat prin spate.
Zeci de umbre stau olaltă
Într-o sală care-mpuşcă.
Este scundă? Este-naltă?
Muceziți pereții muşcă.
