Când broaște țestoase barăcile par,
Dormind istovite-n carcasa tăcerii,
La sârma ghimpată doar luna, amar,
Își leagănă, palidă, masca durerii

Din mare ieșit ca un șarpe de fum,
Canalul, întins pe pârloagele mute,
În lente convulsii digeră acum
Mormanul de victime-al zilei trecute.