Nici în Est, nici în Vest, nici în Nord, nici în Sud,
trâmbiţa dreptăţii nu o mai aud,
nici pe câmp n-o mai găsesc, nici în casă,
nici în inima prietenilor cu care stau la masă...

Şi în Est şi în Vest şi în Nord şi în Sud,
cu plămânii storşi de sânge crud,
ahtiaţi de dorul libertăţii,
fraţii mei se sting în pragul vieţii...

Cine ştie când va răsări
plămădit din morţii încă vii,
dintr-un colţ de ţară încă teafăr,
din pământ valah, un nou luceafăr...

Cine ştie oare, când din greu,
scăpăra-va Doamne, Neamul meu,
în urgia norilor amnarul
să trăznească-n rădăcini, amarul...

Şi în pas năvalnic să-i aud
şi din Est şi din Vest şi din Nord şi din Sud,
cum vin măre, vin peste coclaur
serafimii zilelor de aur...