Mi-apari în vise, fir al vieții,
Chiar film aș mai putea să-ți zic,
În spasm sau albul dimineții
Dispari când pleoapele-mi ridic.

Te desfășori pe pânza nopții
Și-mi trec prin față năluciri,
Și munți, și ape, groaza morții,
Și flori, și spini, și trandafiri.

Mi-apare dragostea curată,
Adolescența-ntr-un cuvânt,
Le văd pe Ele înc-o dată
Și înc-o dată plâng și cânt.

În alte scene-mi dau târcoale
Să mă sugrume umbre vii,
Și trag strigoii din pistoale,
Și câini mă prind, maro și gri.

Și vin apoi să mă mângâie
Și zâne, și copii, și flori,
Prin ape trec, prin munți, prin grâie,
Prin aer zbor de multe ori.

Și iarăși groaza mă apucă,
Să strig nu pot, sunt amuțit,
Venind din neguri, o nălucă
Mi-a-nfipt în spate un cuțit.

Apar coloane mari de tancuri,
Scrâșnesc șenilele-n pietriș,
Și fug strigoii, fug în valuri,
Nu mai atacă pe furiș.

Aud din tanc o melodie,
O melodie ca-n povești,
O cântă turnul, nu-i stihie;
Tu, ultimul vis, războinic ești!