M-ai răstignit pe rangă ca o brută
Şi mi-ai spart tălpile cu drugi de cauciuc
Şi mi-ai turnat pe rană grea cucută
Şi-ai pus pariu că-n beci cu totul mă usuc.

Cu mâna-ți noduroasă de gorilă
Mi-ai smuls din suflet florile de mărgărit
Şi ca o hidră m-ai umplut de silă
Şi mi-ai stropit, aleanul cu absint.

Te-ai străduit din răsputeri ca o jivină
Să-mi sfârteci cugetul cu rânjet fioros
Să-mi storci din freamăt setea de lumină
Şi să-mi îneci avântul în nămol hidos.

Sărman pigmeu cu ghiare de zănatec
Cât te-ai trudit să-mi smulgi carnea din crez!
M-ai mutilat şi m-ai sluțit sălbatec. 
Şi-ai asmuțit asupra-mi gușteri să-i visez.

N-ai bănuit nicicum de bună seamă
C-unde loveai scrâşnind mişel şi crud, din dinți,
Creştea din îndârjiri îndemn voios ce cheamă
Să nu-mi vând, ticălos, simțirea pe arginți.

Şi-ai obosit turnând în trupu-mi frânt durere
Şi te-ai trezit târziu, bătrân de rele şi pustiu
Dar eu de-acum aveam în jertfă mângâiere
Şi n-aşteptam alt semn decât, din morți să-n viu.