Şi lupta se sfârşise. Învins fusese Zmeul
Ce ferecase ziua cu chingi de beznă. Greul
Trecuse şi răsuflul cu sorbituri adânci
Îi uşurează pieptul de apăsări de stânci.

Ridică ochi spre Ceruri şi mulţumind se-nchină
Îşi leagă o nojiță. Pe umeri îşi anină
Dulama iar mijlocul şi-ncredință-n şerpar
Căciula şi-o îndeasă cu gânduri de drumar.

Plecă. Cu scârțâitul de osie ruginită
A început să cearnă lumina ca prin sită.
Cu talpa de opincă tot Globul învârtea
Şi-i revărsa lumina în timp ce răsărea.

Şi l-a văzut Pământul blajin, smerit, duios.
Urmase-ndemnul lui Christos.