Să știi să suferi cu tărie sfântă
torturi, anchete, lanțuri și blesteme,
de vrei s-auzi cum cerurile cântă
în inima ce-ți sângeră și geme.
Doar trupul suferă zăvoare
şi stă cu lanţuri la picioare,
căci spiritul, uitând ce-i mersul,
străbate-n iureş universul
Despărţirea-ntotdeauna doare.
Eu, de pildă, sufăr şi oftez.
Sufletul la despărţire moare,
parc-a spus-o un poet francez.
Merg pe drumul din lăuntru meu
scuturându-mi zarzării în floare;
nu se-arată niciun curcubeu -
doar ferestre-nchise, doar zăvoare.
De după zăbrele, întind
o mână şi-aştept să suspine;
şi caut, prin noapte, cu jind
spre lume, spre casă, spre tine.
Împreună, mereu împreună...
N-auzi cornul iubirii cum sună,
cum răsună, stârnind prin păduri,
solitudini în grele armuri?
Uite-i, îmbrăcaţi în haine-albastre:
zbirii şi stăpânii vieţii noastre.
Răi şi mârşavi, fanţi ai băuturii,
cuibăresc, în ochi, veninul urii,
La geamul fulguit şi trist
trimis-am gândul să-ţi colinde.
L-auzi, cântându-ţi despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
Într-o zi,
pe la orele
4 sau 5,
mă trezi
