Nicicând ca astăzi nu mi-a fost mai grea
Şi mai amară răstignirea mea.
Nicicând ca astăzi, singur stând în cuie,
Să-mi plângă la picioare nimeni nu e,
O, Domnul meu! Priveşte cum în barbă
Făcutu-şi-au culcuş atâţia şerpi
Şi ochii mei, cei de lumină sterpi,
Cum urmele-Ţi le caută prin iarbă
Din ape, din pământ şi din păduri,
Ies nopţile rânjind să ne sugrume,
Ca nişte-apocaliptice făpturi
Cutreierând flămânde peste lume.
Năpraznic, când cerul ne dă înţeles,
noi suntem furtună în clocot,
grindină-n ropot,
fulger brăzdând peste şes.
Schiloade semne s-au suit pe cer
Şi foametea cutreieră prin neamuri
Şi se gătesc popoare de războaie
Şi, când a fost să fie în Prier,
Nu-Ţi ard cuvinte sfinte pe-altarul rugăciunii,
Ci inima, Părinte, o-njunghiu pentru har,
Să nu-mi mai umble paşii pe căile minciunii
Şi-n gând să nu mai crească nici pic de rod amar.
Cine ştie, fraţii mei de cruce,
Drumul vieţii unde ne va duce?
Până la meleagul dintre stele
Mai ne-aşteaptă-n cale lupte grele.
Întorşi de departe, cu inima frântă,
Ni-e gândul la cei ce s-au dus.
Rugămu-Te, Doamne, adu-ni-i de sus
Părtaşi pentru ziua cea sfântă.
M-ascut în suferinţă ca o sapă,
Să muşc adânc, să rup înverşunat,
Să nu rămână vierme netăiat
Şi sânge doar să curgă-n loc de apă.
Ştiu veacurile cum să cumpănească
Când ne vor pune anii în talere,
C-am rupt din munţi şi-am dus pe mâini galere
Pentru credinţa noastră-mpărătească
