Fu scris să trecem și prin Periprava,
Ostateci între sârmele ghimpate,
Să ne-afundăm în mlaștini până-n coate
Și până-n fund să dăm pe gât otrava.
Greu zuruie pe suflet zăvoare și lăcate
Și ghioage țintuite izbesc în tâmpla mea.
Cuțitele crestează în carne nestemate,
Dar inima mi-e înaltă cât o polară stea.
Suna-vor trâmbițele libertății
Și vor cădea aceste porți de fier,
Sub care zac în umbre de mister
Toți însetații crainici ai dreptății.
Destul... destul atâta josnică robie!
În nopți de chin, de febră și de insomnie,
Visez flămând o nouă Românie,
Puternică, strălucitoare, vie,
A mai murit un deținut de foame
Și moartea-adulmecă azi altă urmă.
Cumplit ne roade foamea și ne scurmă
Prin măruntaiele de ceață și de scame.
Frate,
Sub șapte lăcate
Urâte și groase,
Ca niște broaște țestoase,
Răstigniți pe blid şi porții,
Foamea ne frământă-n ghiare.
Spectrul obsedant al morții
Joacă-n ochi la fiecare.
Rânjeşte cruda stăpânire,
Stafii mă pipăie pe frunte…
De-atâta chin şi istovire,
Ajuns-am iezer clar de munte.
Când sorb amare dumicaturi
Din ciorbe turburi ca un val,
Tu. Doamne, foamea mea o saturi
Cu pâinea unui ideal.
Ascultă, bucătare Ladislau,
Răstoarnă-n blid pogan un polonic,
Că-mi arde gura fierea ce o beau
Şi-un gol imens mă suge sub buric!
