Hai lutule, mai fă o încercare
O gară, ia-mă-n cârcă, o gară, încă una,
Să-mi port aşa, ca melcul, cochilia de zare
Spre ţărmuri unde linişti îşi împletesc cununa!
Cu dinţii smulşi, cu unghii ca de pradă,
Eu mă întorc din marea încercare.
N-aduc nici indigeni pentru paradă,
Nici diamante să surâdă-n zare.
Visez un rond pe bulevardul lunii
Cu ochii-aprinşi de febrele cereşti,
Cu armăsari albaştri la căleşti,
Alături cu Penaţii şi străbunii
Ce foc de stână o să-ncing din voi,
Cărţi înfoiate cu nimicuri moi…
Şi cum voi chiui a praznic peste zare
De-or tremura toţi munţii din şerpare…
Ne-am întâlnit ca două drumuri care
Se întretaie-o clipă în amurg,
Au tresărit în sânge, minutare,
Dar ne-am pierdut în apele din burg.
Navigăm, navigăm înainte
Spre o stea, spre-o poiană de vis…
Ne-am înscris pe catarge cuvinte
Şi ni-i cerul în inimi, deschis.
Cine-a ucis pe Moş Crăciun?
Pe Moş Crăciun, drumeţul bun,
Ce cobora pe scări de nea,
În şea de viscol ne-aducea
Fă-mă, Doamne, un Robinson Crusoe
Căţărat pe o limbă de pământ,
Să mă ningă liniştile-n voie
Sub cerdacul crengilor în vânt!
Hei, inimă, ceasornic demodat
Cu minutare mari de sânge,
Tic-tacul tău hai-hui, învolburat,
Îl simt în mine cleşte care strânge.
Sunt omul suspendat al lui Pascal…
De mine trag cu frânghii, deopotrivă,
Pământul şi albastrul sideral
Cu însemnări abrupte pe derivă.