Spre lumi cu lumină mai clară, mai caldă
Și prunduri pierdute pe pojghiți de vis,
O navă, în valuri, pe vremuri se scaldă
Cu neantul în proră, catargu-n abis.
Mi-e sufletul ca apa din fiorduri
Pe care curge-un cer necunoscut,
Fărâmi, sclipiri, imagini din trecut
Cu susur surd s-aud sunând acorduri.
E liniște limpede, clară
Și ziua se stinge prelung,
Luminile lin se alung
Și plâng depărtările iară.
Pe malurile Iordanului căzut
Împovărat, de patimi țintuit,
Îți caut, Doamne, chipul nevăzut,
Urmele Tale scurse-n infinit.
Spre nord adie cerul ca o briză,
Oglindă-i apa-n străluciri de-opale,
Când tremură oceanul în banchiză
Reflectă pietre scumpe și cristale.
Azi, burniţele toamnei se leagănă-n suspine
Ca lacrimile tale, căci n-a secat izvorul
În ani de aşteptare, când plânsul şi când dorul
Au ars ca două candeli aprinse pentru mine.
E noaptea nunții florilor, pe rând
Lumina lunii nudul li-l ascunde
Când plămădesc în cupele fecunde
Un germen crud de sâmbure plăpând.
Departe, pe cărarea fermecată,
Cu flori în păr noi nu ne-om întâlni,
Mă-ntorc în gând, trecutul mă îmbată
Și-mi sângeră în suflet, Rosemarie.
Colind străbun cules de pe psaltiri
Te-a scris o mână slabă de bătrân,
Ți-a pus miros de smirnă și de fân
Cum spun în carte sfinte proorociri.
În noaptea tăcută o pană măiastră
Mai scrie cu lacrimi, mai scrie cu sânge,
Îmi mângâie tâmpla o șoaptă albastră
Și fruntea se pleacă, genunchiul se frânge.
