toarce mamă,
deapănă... toarce...
deapănă mamă gheme de lână
și albă și neagră.
un adiat abia simțit
ca o mângâiere de briză marină,
încununat de privirea
în care se citește
zi de solstițiu,
mâna obosită modelează din amurgul trecutului
pâine...
o mănânc târziu,
te-am întâlnit într`adevăr vreo dată sau
mi se pare numai?
mă subțiez înapoi, cărare de vară pe bărăgan
spre alte vremi
undeva,
într`un ungher de cetate,
dincolo de cer, dincolo de pământ,
dincolo de ape,
noi aveam nevoie de pluguri
de sape,
de bocanci
și mai ales de leacuri pentru pelagră.
poarta cerului a rămas surdă la bătaie,
poarta cerului nu s`a deschis
și lacrimile s`au întors spre pământ
ploaie de pietre
sufletele odihnite în ninsoarea anilor
s`au aprins în astă seară din nou.
nici vârstă, nici treaptă, nici neam
deavalma
Aseară,
când s`a coborât Dumnezeu pe pământ
i-a găsit jucându-se pe maidan.
Fiecare din ei
tu spui că mă iubești
că-mi ești tovarăș,
că vrei să mă ajuți
